Descriere
Marul Starkrimson (sin. Bisbee Red Delicious) – portaltoi MM106.
Soi obținut în S.U.A, la Hotel River în statul Oregon, ca mutație din soiul Starking, introdus în cultură în anul 1956.
Pomul de vigoare mijlocie, de tip spur, cu rodire pe formațiuni fructifere scurte, se pretează la plantare la densități mari de 3000 – 5000 pomi/ha. Produce mult și destul de constant, dar este foarte sensibil la rapăn.
Fructul este mijlociu spre mare de 150-180g, tronconic alungit, cu pielița colorată roșu și cu lenticele.
Pulpa este alb-gălbuie, ușor verzuie, cu consistență medie, dulce și aromată.
Epoca de coacere și consum: de la sfârșitul lunii septembrie până în martie.